Miercuri, românca urma să joace primul său meci din anul 2016, dar o accidentare la picior i-a dat planurile peste cap.

Belgianca Ysaline Bonaventeure îi va lua locul Simonei Halep în întâlnirea contra Victoriei Azarenka.

Cu doar o zi înainte de accidentare, constănțeanca era fericită petru că participă din nou după o pauză de patru ani la acest turneu.

„Sunt bucuroasă că m-am întors la Brisbane, nu am mai jucat aici din 2012. Unul dintre motivele pentru care am venit este legat de noul meu antrenor (n.r. - australianul Darren Cahill). Nu am așteptări mari la turneul de la Brisbane, pentru că am aproape două luni de când nu am mai jucat un meci oficial”, declara Simona Halep.

Echipa Simonei nu a anunțat cât de gravă este accidentare și nici cât va lipsi românca de pe circuitul tenisului mondial.

Următorul turneu la care Simona și-a anunțat prezența este cel de la Sydney din perioada 10-16 ianuarie.

Citește și