Ziua mondială a Educației, 5 octombrie 2020, este liberă pentru toți angajații din învățământul maramureșean! Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret Maramureș s-a remarcat prin faptul că reprezintă interesele membrilor de sindicat, în spiritul legii , atunci când factorii decizionali încalcă drepturile acestora, pe orice palier. Încă de săptămâna trecută Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret Marmureș a făcut o solicitare oficială către Inspectoratul Școlar Maramureș privind respectarea Contractului Colectiv de muncă, nivel activitate învățământ publicat în Monitorul Oficial nr 21/14.05.2019 care prevede , clar, faptul că Ziua Mondială a Educației -5 octombrie-este zi nelucrătoare.

Azi până la ora 12,50 Inspectoratul nu a binevoit a da un răspuns, iar la 12,58 un comunicat de presă pe acestă speță a fost transmis pe grupul de lucru al directorilor de școli. Apreciem faptul că Inspectoratul Școlar Maramureș nu a găsit o portiță de a se sustrage respectării legii, iar la solicitarea Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Spiru Haret Marmureș, au fost obligați să aplice legea, astfel la nivel de Maramureș, Ziua Mondială a Educației -5 octombrie-este zi nelucrătoare.

Dorim tuturor angajaților din învățământ “La mulți ani!” cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, cu mențiunea că suntem mereu aproape în vederea respectării de către toți factorii decizionali a drepturilor ce li se cuvin membrilor de sindicat !


Preluare: JurnalMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și