Prefectul Anton Rohian a purtat discuţii cu primarul din localitatea maramureşeană Şieu. „Două lucruri le ştiu clar. Că familia aceasta este una înstărită şi are condiţii sociale bune. Am făcut un material către Ministerul Afacerilor Externe, prin care o să îi informăm despre condiţiile pe care le are acolo familia Nan, ce înseamnă, din punct de vedere al condiţiei sociale, această familie. O să am totul documentat din punctul de vedere al averii, casei, tot, motivaţia pentru care s-au dus în Norvegia. Mă gândesc la câte abuzuri sunt făcute asupra copilului la noi şi acolo, în Norvegia, iei copilul de lângă familie, pentru că a spus la şcoală că a primit o palmă la fund. Maramureşenii, de când mă ştiu, un pic cu varga i-a atins pe copii atunci când au greşit şi nu cred că au fost probleme”, a spus Anton Rohian.

Şapte cazuri similare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) au anunţat că în atenţia lor se află, în prezent, şapte cazuri ale unor familii de români ai căror copii (în total, 16) au fost preluaţi de autorităţile norvegiene. MAE a anunţat şi că, în ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte şase cazuri ale unor familii de cetăţeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluţionat, în cinci cazuri, prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor cetăţeni români rezidenţi în Norvegia.

„În cadrul demersurilor de asistenţă consulară, în funcţie de necesităţi, misiunea diplomatică română a eliberat, în regim de gratuitate, documente de stare civilă şi de călătorie, a suportat cheltuielile ocazionate de repatrierea minorilor, a recomandat avocaţi specializaţi, pe plan local, în astfel de cazuri. De asemenea, Ambasada României la Oslo a solicitat vizitarea copiilor în familiile de plasament. În unele cazuri, aceste vizite au fost permise şi au avut loc. Totodată, reprezentanţi ai misiunii diplomatice au solicitat să asiste la anumite termene de judecată, însă instanţele locale norvegiene le-au refuzat accesul, motivând că şedinţele de judecată nu sunt publice. Pe plan intern, ANPDCA a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliul părinţilor din România şi în familiile extinse ale minorilor. În majoritatea cazurilor, anchetele s-au finalizat cu decizia părţii române de a solicita părţii norvegiene repatrierea asistată a copiilor. Pentru toate cazurile, solicitarea autorităţilor române de repatriere a copiilor a fost notificată pe cale oficială părţii norvegiene, de către Ambasada României din Oslo”, explică MAE.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și