Papa Francisc va oficia o slujbă la care vor participa zeci de mii de credincioşi în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, începând de la ora locală 9:30 (8:30 GMT).

În vârstă de 86 de ani, papa Francisc va susţine omilia, iar cardinalul Giovanni Battista Re va oficia slujba la altar.

Trupul lui Joseph Ratzinger - aşa cum era numit Benedict al XVI-lea înainte de a deveni papă - va fi înhumat în cripta Bazilicii Sfântul Petru.

Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a născut în landul german Bavaria în 1927 şi a încetat din viaţă la Vatican în ajunul Anului Nou, la vârsta de 95 de ani.

Preşedintele german Frank Walter Steinmeier şi cancelarul Olaf Scholz se vor număra printre personalităţile care vor fi prezente la ceremonia funerară. Premierul bavarez Markus Söder este de asemenea aşteptat să participe.

Din partea Bisericii Catolice Germane la ceremonia funerară de la Vatican vor fi prezenţi şeful Adunării Episcopale Germane, Georg Bätzing, precum şi arhiepiscopul de München, cardinalul Reinhard Marx, şi arhiepiscopul de Köln, Rainer Maria Woelki.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și