„Dezertările” din ce în ce mai dese ale parlamentarilor din opoziţie care aleg să se „înroleze” în PSD întâresc poziţia acestui partid care, în acest moment, ar putea guverna în afara USL. Astfel, PSD are majoritate fără PNL în Senat încă de luna trecută, după ce mai mulţi senatori au trecut în tabăra social-democraţilor. De asemenea, PSD este la un pas de majoritate şi în Camera Deputatilor.

Cu toate acestea, liderii politici susţin că nu se pot baza foarte mult pe majoritatea creată pentru că nu este una „confortabilă”.

„Nu este o majoritate stabilă. O majoritate care să aibă 51 - 52% nu este una stabilă. Niciodată nu se poate guverna confortabil cu o majoritate care are atât de puţin. Într-adevăr, numeric, în acest moment, PSD ar putea guverna în afara USL. Există, într-adevăr, o temere în interiorul PSD, că declaraţiile pe care liberalii le fac din ce în ce mai apăsat, vor duce la ruperea USL şi atunci, evident, că trebuie cumva şi o plasă de siguranţă. Dar nu cred că această plasă de siguranţă va fi folosită, pentru că ne interesează să avem o majoritate stabilă, ne interesează să guvernăm în România. O majoritate de 70% este cea care poate lua deciziile grele care lipsesc, care au lipsit României în ultimii opt ani”, a declarat Gabriel Valer Zetea.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și