Imediat polițiștii au sosit la fața locului și au deschis o anchetă. Se pare că femeia în vârstă de aproximativ 50 ani din Mireșu Mare ar fi consumat băuturi alcoolice în Șomcuta Mare. Cel mai probabil în drum spre casă ar fi căzut în vale și a decedat, probabil înecându-se.

Cadavrul a fost examinat exterior negăsindu-se alte urme de violență. El a fost dus la morga Spitalului Județean de Urgență Baia Mare pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș:

Aseară, 16 iulie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 despre faptul că în Valea Căicana de pe strada Cornului din oraș se află o femeie căzută în apă.

La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind prezent și un echipaj S.A.J. Maramureș, care a constatat decesul femeii.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a fost identificat cadavrul ca fiind al unei femei de 48 ani din Șomcuta Mare.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și