Românii ocupă locul al doilea într-un clasament alcătuit din 7 ţări din regiune, în ceea ce priveşte dorinţa de a se muta într-o altă ţară în viitorul apropiat, după sârbi, la acelaşi nivel cu bulgarii, dar înaintea croaţilor, turcilor, slovacilor şi cehilor. Intenţia de emigrare medie în regiune este de 29,9%.

Studiul a identificat înclinaţii diferite către emigrare, în funcţie de profilul respondenţilor. Astfel, dorinţa de a se stabili într-o altă ţară este semnificativ mai frecventă în rândul bărbaţiilor (40,9%) decât al femeilor (30,6%), în timp ce persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani manifestă această intenţie în cea mai mare măsura (47,9% faţă de 35,6% cât este media).

De asemenea, în rândul persoanelor care locuiesc în zona Moldovei, a celor cu un nivel de educaţie scăzut (cel mult 10 clase), a celor cu un venit personal mai mic (până în 1.000 lei) sau a muncitorilor, intentia de emigrare are o pondere mai mare decât media românilor intervievaţi.

"Sărăcia este de departe cel mai important factor care generează intenţia de emigrare. Bărbaţii sunt mai orientaţi în mod fiziologic către risc şi aventură, aşadar mai calificaţi să facă primul pas într-un astfel de demers. Pe de altă parte, suntem tributari unei societăţi de tip tradiţional în care bărbatul este cel care trebuie să aducă pâinea în casă", a declarat Daniel Enescu, managing partner Daedalus Millward Brown.

Germania este ţara în care şi-ar dori să trăiască cei mai mulţi români care au intenţia să emigreze (40,4%), urmată de Marea Britanie (37,1%), SUA (28,7%), Italia (19,7%) şi Franţa (18,5%). Primele trei sunt ţările preferate şi de locuitori celorlalte state incluse în studiu. Alte destinaţii preferate sunt Elveţia, Australia sau Canada.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și