România are al doilea cel mai mare abandon școlar din UE, după Spania, iar această problemă cronică a țării noastre a fost amplificată pe parcursul perioadei de criză sanitară, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Ștefan Pășcuță, acolo unde a prezentat și cele trei mari măsuri pe care le iau autoritățile pentru a combate fenomenul.

Monitorul Educației pentru anul 2021 ne arată un abandon școlar de 15,6%

Întrebat ce măsuri ar putea fi luate pentru a combate fenomenul abandonului școlar, ministrul Educației a explicat: „Luăm deja. Monitorul Educației pentru anul 2021 ne arată un abandon școlar de 15,6%. O singură țară în Uniunea Europeană, Spania, are un abandon școlar puțin mai crescut, însă aș vrea să precizez că, începând cu anul 2020, Spania și Portugalia, care erau la un nivel de abandon școlar de 30% au reușit să reducă acest abandon școlar, Portugalia până la 9,9%, în media Uniunii Europene, Spania fiind singura țară din Uniunea Europeană care în prezent o rată de abandon școlar mai mare decât România. România este cu al doilea cel mai mare abandon școlar din Uniunea Europeană”.

„Măsurile sunt deja inițiate. Este vorba de programul național de reducere a abandonului școlar. Din PNRR avem o finanțare de jumătate de miliard de euro. Am selecționat deja 1.415 școli care presupun măsuri integrate, nu numai la nivelul sistemului de educație, pentru reducerea abandonului școlar. O altă măsură care trebuie urgent pusă în aplicare este o masă sănătoasă, care poate face diferența între a-ți trimite și a nu-ți trimite copilul la școală, care să demareze sub forma unui program național integrat, pe cinci ani, cu finanțare de un miliard de euro”, a continuat oficialul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că măsura privind masa sănătoasă în școli urmează a fi inițiată începând cu luna septembrie.

O a treia inițiativă, spune el, se referă la creșterea cuantumului burselor, care au fost majorate deja.

„O altă măsură este dată de creșterea cuantumului burselor, pentru că o familie ar putea înțelege că trimițându-și copiii la școală, dacă bursele sunt atractive, s-ar putea ca având doi-trei copii bursele să depășească venitul părintelui”, a adăugat ministrul Sorin Cîmpeanu.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și