Potrivit cererii adresată de fostul ministru al Sănătăţii conducerii unităţii de detenţie, prezentată duminică seara de postul Antena 3, Sorina Pintea arată că i s-a înrăutăţit starea de sănătate, ea făcând referire la "parestezii faciale şi la nivelul membrelor, dificultăţi de înghiţire, stări de vomă, senzaţie de apăsare la nivelul esofagului, senzaţii de arsură la nivelul membrelor". Aceasta precizează că este diagnosticată cu dermatomiozita idiopatică cu afectare pulmonară - pneumopatie interstiţială, o boală imună pentru care urmează tratament.

Pintea menţionează că în cursul dimineţii de duminică a fost chemată ambulanţa de către personalul din centrul de detenţie. Echipajul ambulanţei i-a administrat glucoza intravenos, ketoprofen şi un calmant, fiindu-i efectuat şi un EKG, însă nu s-a considerat necesară internarea la spital.

Fostul ministru al Sănătăţii afirmă, în cererea către conducerea arestului, că paresteziile faciale persistă, coroborate cu agravarea celor din partea stângă a corpului şi că trebuie dispusă de urgenţă transportarea la spital pentru efectuarea investigaţiilor medicale.

Poliţia Capitalei a precizat, duminică seara, că în cursul dimineţii acestei zile a fost solicitată ambulanţa la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr.1.

"În această dimineaţă, la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr 1. a fost solicitată ambulanţa, pentru o persoană aflată în arest preventiv. Persoana a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea", se menţionează în informarea transmisă de către reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Sorinei Pintea în dosarul în care este acuzată de luare de mită.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și