Consider că Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost administrat în bună regulă, în această perioadă de criză, de către directorul medical Ioan-Vasile Pop și cred ferm că acest management are nevoie de continuitate. Dr. Ioan-Vasile Pop a avut, în tot acest timp, toate atribuțiile legale de a administra problemele curente ale unității medicale și de a semna toate documentele oficiale emise de spital de la începutul lunii martie și până în prezent.

Ec. Sorina Pintea are nevoie de răgazul necesar pentru a-și clarifica problemele de natură judiciară si pentru a depăși situația medicală delicată în care se află.

Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență Nr. 40 privind întărirea capacității administrative a sistemului sanitar, emisă de premierul României și publicată în Monitorul Oficial în 2 aprilie 2020, voi propune azi, oficial, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să constate suspendarea contractului de management a ec. Sorina Pintea, din fruntea Spitalului Județean de Urgență, conf. Legii 95/2006, art. 183 alin.b., care prevede suspendarea contractului de management în caz de concediu pentru incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai mare de o lună. Îi voi recomanda ministrului numirea unui manager-interimar, în persoana dr. Ioan-Vasile Pop, care a demonstrat cu prisosință că, în actuala criză, poate să gestioneze destinele Spitalului Județean ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Consiliul Județean Maramureș va face, în continuare, toate eforturile de a asigura resursele finaciare necesare pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență, respectiv dotarea cu aparatură medicală, echipamente și materiale de protecție a cadrelor medicale și sanitare, astfel încât sănătatea tuturor maramureșenilor să fie, în continuare, în prim plan.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și