"Echipa lucrează pentru a efectua o repetiţie a lansării săptămâna viitoare, urmată de un prim zbor de testare integrată a rachetei Starship, aproximativ o săptămână după aceea, în aşteptarea autorizaţiilor necesare", au adăugat reprezentanţii companiei americane.

SpaceX trebuie să obţină o aprobare din partea agenţiei de reglementare a aviaţiei civile americane (FAA) pentru a efectua un astfel de zbor spaţial. Compania spaţială a realizat în luna februarie, de la baza sa Boca Chica din extremitatea sudică a statului Texas, o testare impresionantă a celor 33 de motoare Raptor montate la nivelul primei trepte a rachetei Starship, denumită Super Heavy şi care are o înălţime de 69 de metri.

Nava care va duce Artemis 3 pe Lună

Timp de câteva secunde, într-un zgomot asurzitor, 31 dintre cele 33 de motoare s-au aprins, fiind "suficiente (...) pentru atingerea orbitei", a precizat CEO-ul SpaceX, Elon Musk, pe Twitter.

Doar a doua treaptă a rachetei a efectuat până acum zboruri de testare suborbitale, iar mai multe dintre ele s-au încheiat prin explozii impresionante. Starship a fost aleasă de NASA pentru a-i transporta pe astronauţii americani pe Lună în cadrul misiunii Artemis 3, care, conform calendarului oficial, ar urma să aibă loc în 2025.

Echipajul misiunii Artemis 2, care trebuie să ajungă până în proximitatea Lunii, să execute o rotaţie în jurul acesteia dar fără să asolizeze, va fi transportat în spaţiu de racheta SLS dezvoltată de NASA, cea mai puternică din lume la ora actuală, până la autorizarea rachetei Starship.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și