Mecanicul, arestat pentru `imprudenţă`, a refuzat să răspundă poliţiei şi va fi „prezentat unui judecător cât mai repede posibil”, a declarat o purtătoare de cuvânt a forţelor de ordine.

Poliţia din Galicia a anunţat vineri că mecanicul, „rănit uşor şi internat în spital”, a fost reţinut cu o seară înainte şi arestat pentru „imprudenţă” şi „infracţiuni legate de accident”.

Acest bărbat în vârstă de 52 de ani, cu experienţă în transportul feroviar şi a cărui fotografie, cu un aer pierdut şi faţa însângerată după accident, a făcut înconjurul mass-media, pare să nu fi reuşit să frâneze la timp, în timp ce trenul, potrivit cotidianului El Pais, circula cu 190 de kilometri la oră, pe un tronson unde viteza era limitată la 80 de kilometri la oră.

Trenul din direcţia Madrid a deraiat miercuri seară la patru kilometri de gara Santiago de Compostela, pe când intra într-o curbă periculoasă.

Ancheta pare să se orienteze spre proasta funcţionare a sistemului de siguranţă a căilor ferate combinată cu viteza excesivă. Trenul circula pe o linie de mare viteză care, în acel loc, nu era echipată cu un sistem de control automat al vitezei.

În urma producerii accidentului, cel puţin 78 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 178 au fost rănite, dintre care 81 erau vineri în continuare internate în spital


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și