Cotidianul spaniol relatează că, într-una dintre mașini, toți cei patru pasageri și-au pierdut viața și că cei patru erau cetățeni români care au trebuit descarcerați.

Cotidianul ABC scrie că cei patru români decedați erau toți bărbați și aveau vârste cuprinse între 45 și 58 de ani. Potrivit sursei citate, se așteaptă autopsia șoferului decedat pentru a se ști dacă circula sub efectul alcoolului sau al drogurilor, potrivit Agerpres.

În cealaltă mașină se aflau cetățeni spanioli cu vârste de 19 și 20 de ani, mai scrie El Pais.

Șoferul mașinii, grav rănit, a fost transportat la un spital din Madrid, în timp ce ceilalți trei răniți sunt internați în stare gravă într-un spital din Toledo.

Șoferului care a supraviețuit i s-au recoltat deja probe biologice pentru a se stabili dacă acesta consumase alcool sau droguri, însă rezultatele nu se cunosc deocamdată, scrie ABC.

Potrivit El Pais, cele două autoturisme implicate în accident s-au ciocnit frontal într-o porțiune de drum cu vizibilitate bună.

Citește și