Agenții Gărzii Naționale din Spania au arestat doi români, aceștia fiind acuzați că au jefuit două femei în vârstă din localitatea Zamora. Unul dintre ei, în vârstă de 18 ani, a fost deja condamnat la închisoare, fiind considerat creierul din spatele celor două tâlhării cu violență și intimidare, relatează portalul diariopatriota.com, citat de stiridiaspora.ro

La începutul lunii martie, o pensionară a fost atacată în plină stradă de un bărbat, care i-a furat 1.500 de euro. Românul a trântit-o pe bătrână pe podea și a luat geanta în care femeia ținea banii.

Câteva zile mai târziu, același tânăr, cu ajutorul unui prieten, tot român, a jefuit o altă bătrână, femeia fiind amenințată cu un cuțit.

În momentul în care au fost arestați, cei doi români au prezentat agenților de poliție acte de identitate falsificate grosolan.

Judecătorii urmează să stabilească pedepsele pentru cei doi români, cel mai tânăr dintre ei fiind deja în spatele gratiilor, după ce autoritățile au stabilit că el e cel care a comis și plănuit cele două jafuri.

Magistratul, după punerea la dispoziție a deținuților, a decretat privarea de libertate a unuia dintre ei, de 18 ani, care a considerat conducător al ambelor tâlhării.

Citește și