Specialiștii estimează că această instabilitate atmosferică se menține și în următoarele patru săptămâni, informează Știrile ProTV.

Asta nu înseamnă că nu vor fi și zile senine și cu temperaturi ridicate, însă mai mult în cursul după-amiezilor. Spre seară, este posibil să existe ploi torențiale, vijelii, căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor înregistra mai mult în sudul și estul țării, dar și la deal și la munte.

În ceea ce privește temperaturile, este posibil să se înregistreze temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, mai ales din a doua parte a lunii iunie și sunt posibile temperaturi aproape de caniculă, de 32, 33 sau chiar 34 de grade.

Citește și