Astăzi, între orele 8.00-10.00, toate spitalele din Maramureş intră în grevă de avertisment, iar personalul medical îşi va întrerupe activitatea asigurând doar urgenţele. Reprezentanţii Sanitas Maramureş susţin că în ambulatoriile de specialitate ale unităţilor spitaliceşti va fi sistată activitatea.

„De la opt la zece, vom declanşa greva de avertisment în toate spitalele din Maramureş. În acest interval, va fi întreruptă activitatea în ambulatoriu şi în toate locurile de muncă unde nu trebuie să se asigure continuitatea serviciilor medicale. Astfel, conform prevederilor legale, se vor asigura urgenţele şi continuitatea activităţii cu o treime din personalul angajat”, a declarat Mircea Ciocan, preşedintele Sanitas Maramureş.

Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor se referă la discriminările produse de Ordonanţele 20/2016 şi 43/2016. Documentele au exclus din grilele de salarizare personalul tehnic administrativ, funcţionarii publici din Direcţiile de Sănătate Publică, personalul din sectorul de asistenţă socială, personalul din creşe şi grădiniţe.

O altă nemulţumire este legată de diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale asistenţilor cu studii superioare şi cei cu studii postliceale, precum şi faptul că pentru o categorie de salariaţi sporurile se raportează la salariul din 2016, iar pentru celelalte categorii, acestea se raportează la salariul din 2009. Dacă nici în urma acestor acţiuni de protest sindicaliştii nu vor obţine rezolvarea problemelor, aceştia vor trece la următorul pas – declanşarea grevei generale, începând cu data de 31 octombrie.

Citește și

loading...