„Către spital a fost trimisă o adresă oficială din partea Ministerului Sănătății, iar Ana Pop va ocupa funcția de manager interimar, timp de maxim șase luni, până când va fi organizat concursul pe post. Noi nu am primit o adresă oficială din partea ministerului, ci doar am fost informați despre schimbare”, a declarat Rareș Pop, directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș.

Economista Ana Pop a precizat că nu știe cauza pentru care a fost numită în această funcție, în locul fostului manager, Ioan Timiș. „Am fost numită interimar, doar pe maxim șase luni și privesc numirea asta în mod obiectiv. Nu știu de ce am fost numită eu, probabil că s-a considerat că am alte calități”, a declarat Ana Pop.

Spitalul de Recuperare Borșa este singurul spital din Maramureș care a rămas în administrarea Ministerului Sănătății, astfel că în numirea noului manager nu au fost implicate autoritățile locale sau județene. După ce, în luna august a anului trecut, George Ștefănescu a renunțat de bună voie la funcția de conducere, mai mulți manageri s-au perindat pe acest post. Fostul primar al orașului Borșa, Remus Ștețco, a ocupat scaunul de manager timp de trei luni, iar apoi locul i-a fost luat de economistul Ioan Timiș, care a rămas în funcție șase luni.

Citește și

loading...