Dintre toate spitalele maramureşene, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare este singurul cotat la categoria a III-a. Restul unităţilor cad în categoria a IV-a sau a cincea, ca nivel de competenţă şi varietate a serviciilor medicale oferite.

Astfel, în Maramureş, clasamentul spitalelor ar fi după cum urmează: Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare (III plan conf.), Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei (IV), Spitalul de Recuperare Borşa (IV), Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş (IV plan conf.), Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus (IV), Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare (V), Spitalul de Boli Infecţioase, Dermatovenerologie şi Psihiatrie Baia Mare (V) şi Spitalul de Psihiatrie Cavnic (V).

Prima clasă de clasificare reprezintă unitatea medicală de competenţă foarte înaltă, care corespunde profilului de spital regional de urgenţă. Cea de-a doua este oferită unei unităţi de competenţă înaltă, iar în aceasta sunt incluse spitalele care deservesc un judeţ şi judeţele limitrofe, pentru afectiuni cu grad mare de complexitate. A treia este pentru unităţile de competenţă medie, reprezentând spitalele care deservesc raza judeţului şi, prin excepţie, judeţe limitrofe. Clasa a patra este reprezentată prin unităţi cu competenţă de bază, în care sunt incluse unităţi care deservesc unitatea administrativ-teritorială şi care se limitează la afecţiuni cu grad mic de complexitate. Iar a cincea este de competenţă limitată, respectiv unităţi medicale pentru boli cronice sau servicii medicale într-o singură specialitate.

Citește și

loading...