Direcția de Sănătate Publică Maramureș a verificat unitatea medicală și a constatat că spitalul dispune de biocide si echipamente de protecție. De asemenea, unitatea medicală a procedat la efectuarea triajului epidemiologic.

„După recoltarea probelor și finalizarea analizelor au fost confirmate alte cinci cadre medicale infectate cu COVID-19. Acestea au fost internate într-o secție de boli infecțioase a unei unități medicale. S-a procedat în spital la efectuarea curățeniei și dezinfecției, luarea de măsuri specifice pentru protecția personalului și pacienților în scopul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul Coronavirus. Contacții direcți au fost izolați la domiciliu în conformitate cu procedurile și prevederile legislației în vigoare”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Conducerea spitalului a dispus angajaților, a căror prezență nu este necesară în unitatea medicală, rămânerea acasă, prin acordarea de zile libere. Direcția de Sănătate Publică Maramureș desfășoară ancheta epidemiologică, au mai anunțat autoritățile județene.


Preluare: DirectMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și