"Decizia de astăzi oferă informaţii clare, coerente şi stabile cu privire la obligaţiile fiscale ale cuplurilor căsătorite de homosexuali din întreaga ţară", a declarat secretarul Trezoreriei Jacob Lew într-un comunicat.

Departamentul Trezoreriei precizează că acest anunţ urmează după o decizie a Curţii Supreme din 26 iunie de a anula o lege federală ce defineşte căsătoria ca uniune între un bărbat şi o femeie, acordând de fapt egalitate de drepturi între cuplurile heterosexuale şi cele gay.

Cuplurile de homosexuali, care s-au căsătorit legal în Statele Unite sau în afara ţării, vor beneficia acum de aceleaşi scutiri fiscale legate de căsătorie şi vor putea completa declaraţii de venit în comun, precizează comunicatul.

Această decizie va permite de asemenea cuplurilor de homosexuali "să se mute liber" în ţară indiferent dacă statul unde se mută autorizează sau nu căsătoria între persoane de acelaşi sex, mai precizează comunicatul.

Căsătoria gay rămâne interzisă în 31 de state din componenţa SUA.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și