Sunt numai două dintre măsurile pe care Guvernul României și le-a asumat ca urmare a semnării unui acord cu Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ. Prin acest acord, Executivul se angajează să ia măsuri de sprijinire a educației, în concordanță cu rolul prioritar al acestui domeniu, prevăzut în Programul de Guvernare.

Acordul are în vedere mai multe măsuri în domeniul educației. Și anume creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual, comparativ cu bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB, devansarea creșterii salariale prevăzute până în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020 sau acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice.

O altă măsură avută în vedere este referitoare la acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe. Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani ar urma să li se acorde la pensionare șase salarii medii brute pe economie. Se mai dorește de către stat crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara/ finaliza proiecte de investiții, dar și construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv.

Profesorii din Maramureș nu prea cred în aceste măsuri, pentru că, spun ei, au fost altele mai ușor realizabile și nu au devenit realitate.

„Dacă aceste măsuri ar deveni realitate atunci bineînțeles că ar schimba atitudinea profesorilor debutanți. Eu am primit primă de instalare un salariu și m-am simțit mai motivată văzând că totuși există interes. Totuși nu mi se par realizabile aceste măsuri pentru că guvernul nu a fost în stare să plătească dobânzile celor cărora li s-a luat din salariu acum câțiva ani. Și atunci or face toate astea? Mă îndoiesc. Este bine ca debutanții să fie încurajați, dar posturi sunt? Acum am înțeles că sunt puși pe redus din posturi. Poate ar fi mai bine dacă s-ar ocupa de hârtiile în care ne îngroapă pe noi, profesorii, și lipsa lor de importanță”, a spus Ruxandra, un profesor din Maramureș din mediul rural.

„Ar fi super dacă toate aceste măsuri ar fi puse în practică. De ce nu vrea nimeni la sate? Pentru că navetă, lipsă de materiale, curățenie, căldură… Și aceste facilități care ar urma să se acorde, zic eu, ar schimba situația doar în mică măsură”, a completat Monica, o profesoară din Baia Mare.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și