Toate golurile Stelei, finalistă a ediției trecute a competiției KO, au fost marcate de Gabriel Iancu (75, 90, 90+4), primul venind după o gafă a portarului Florin Andreescu, când echipa din Berceni rămăsese în inferioritate numerică, ivorianul Boafo Rodrigue fiind eliminat pentru o intrare întârziată la Lucian Filip.

Astra Giurgiu, deținătoarea trofeului, a fost eliminată din Cupa României-Timișoreana de formația de ligă secundă CS Mioveni, care s-a impus cu scorul de 3-1 (2-1), joi, la Pitești.

Vicecampioană a României și câștigătoare a Supercupei, Astra a deschis scorul Marian Cristescu (17), dar echipa antrenată de Claudiu Niculescu a restabilit egalitatea imediat, prin Bogdan Stoica (19), iar în finalul primei reprize a preluat conducerea grație golului reușit de Alin Popa (42). Astra a dominat repriza secundă, dar nu a reușit să își creeze ocazii clare de gol. CS Mioveni a înscris al treilea gol în finalul partidei (90), prin Mihai Vintilă.

Joi s-au mai calificat în optimi Universitatea Cluj-Napoca, după ce a învins cu 5-4 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri) echipa de ligă secundă FC Bihor, care și FC Viitorul Constanța și CS Universitatea Craiova. Viitorul a dispus cu 3-0 de Săgeata Năvodari, în timp ce FC Universitatea Craiova a trecut cu 2-1 de FC Caransebeș.

Miercuri s-au calificat în optimi CFR Cluj, FC Brașov, Ceahlăul Piatra Neamț, Petrolul Ploiești și Dinamo București, iar marți au obținut biletele pentru faza următoare Pandurii Tg. Jiu, Oțelul Galați, CSMS Iași, Rapid CFR Suceava, ASA Tg. Mureș și Rapid București.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și