Știri Sighet247.ro: STUDIU - Riscul de sinucidere în cazul adolescenților, asociat cu gradul de atenție primită din partea părinților

Adolescenții ai căror părinți sunt distanți și care rareori se interesează de ceea ce simt copiii lor au mai multe gânduri suicidare prin comparație cu cei care beneficiază de mai multă atenție din partea adulților, potrivit unui studiu citat de AFP.

STUDIU - Riscul de sinucidere în cazul adolescenților, asociat cu gradul de atenție primită din partea părinților Această cercetare relevă faptul că adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani sunt mult mai susceptibili să se gândească la sinucidere sau să întreprindă o tentativă în acest sens dacă părinții lor nu manifestă suficientă afecțiune pentru ei, notează Agerpres.

"Copiii trebuie să știe că există cineva acolo pentru ei și, din păcate, prea mulți nu resimt acest sprijin, ceea ce reprezintă o problemă majoră", a explicat Keith King, profesor la Universitatea din Cincinnati, coautor al acestei lucrări prezentată în cadrul conferinței anuale a American Public Health Association din Atlanta (Georgia, sud-est).

Adolescenții de 12 și 13 ani sunt cei mai sensibili la atitudinea părinților lor, au constat cercetătorii care au efectuat o nouă analiză asupra rezultatelor unui sondaj realizat la nivel național în 2012 privind consumul de droguri și sănătatea.

La aceste vârste, copiii ai căror părinți nu le spun niciodată că sunt mândri de ei, sau fac foarte rar acest lucru, manifestă o predispoziție de cinci ori mai mare către gânduri suicidare și prezintă un risc de șapte ori mai mare de tentative de suicid, au concluzionat oamenii de știință.

De asemenea, în rândul copiilor cu vârste de

CS Știința Electro Sistem Baia Mare, nou record de distincții cucerite la Campionatul Național din Harghita
MARAMUREȘ - În Țicău se va amenaja o trecere de cale ferată
VIDEO: MARAMUREȘ - Elevă UMILITĂ ÎN CLASĂ de către un coleg, care și-a bătut joc de ea
Un turist român a fost rănit la New York într-un atac armat
O vedetă pleacă de la Pro TV. Află de ce
Aeroportul International Maramureș - A fost demarată procedura de achiziție a echipamentelor necesare reluării activității operaționale
Rețeaua Facebook nu a putut fi accesată din România astăzi pentru o perioadă de timp
SURSE: Noul ministru al Educației, fără legături cu PSD
RUGBY – Trei sportivi aparținând CSS 2 Baia Mare, convocaţi la naţionala U20
Laptop sustras, recuperat de poliţişti la scurt timp de la sesizarea faptei
MARAMUREȘ - Patru accidente de circulaţie produse în weekend pe fondul consumului de alcool
LUNCA LA TISA - Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de poliţişti
Autorii care au furat din mai multe biserici din Maramureș au fost identificate de poliţişti
FOTO: Valea Vișeului - Cetățean ucrainean reținut și 4.800 pachete cu țigări de contrabandă confiscate
Evenimentul “Hai să dăm mână cu mână”, marchează la Sighetu Marmației, Unirea Principatelor Române și Centenarul Marii Uniri
SĂCEL - 1.200 pachete cu țigări de contrabandă,  descoperite într-un autoturism
Tenis - Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturi la Australian Open
ATENŢIE - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop
Trei cabinete într-un an pentru programul dragnian
FOTO&VIDEO - Motociclete dezmembrate, căutate de autoritățile din Italia, descoperite la Petea
O CARTE, DUMINICA:  „Cristale de nuc şi cerneluri amare” de Mircea Crişan
India a testat o rachetă balistică intercontinentală
Bunicii care petrec MULT timp cu nepoţii sunt mai sănătoși
Apel UMANITAR - O tânără din Baia Mare și copilul ei nenăscut au nevoie de sprijinul vostru pentru a trăi
Primarul comunei Fărcaşa, pe punctul de a încălca legea - Şedinţă extraordinară de Consiliul local pentru girarea unor ilegalităţi
Daniela Onița-Ivascu, noul președinte ales al PNL Sighetu Marmației
Un tânăr din Tăşnad a donat o bucată din ficat unei tinere fără să o cunoască, astfel salvându-i viața
Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român în vizită la Consiliul Județean Maramureș
SIGHET - Focar de infecție în subsolul unui bloc din cartierul Independenței. La parter sunt cabinete medicale, farmacie şi magazin
Atacul de cord e mai frecvent iarna
Apar nume noi de miniștri în Guvernul Dăncilă
Persoanele fizice pot solicita fonduri nerambursabile pentru mașină și casă începând cu acest an
SCANDAL SEXUAL ÎN SIBIU – Profesor de religie, acuzat că s-a masturbate în fața clasei, în timpul orei de curs
RUSCOVA - Neacordarea de prioritate a făcut o victimă
SIGHET - Femeie accidentată pe trecerea pentru pietoni