Elementul central al acestei desfășurări îl constituie o brigadă de tancuri care va participa la operațiunea Atlantic Resolve, un program de aplicații militare care cuprinde exerciții în mai multe state ale flancului estic, inclusiv în România.

Primele tancuri, camioane și alte vehicule militare au sosit în portul german miercuri, iar până duminică vor fi descărcate încă două nave cu astfel de echipamente care vor fi transportate apoi pe calea ferată până în Polonia, țara ce găzduiește baza logistică și cartierul general pentru această operațiune și de unde trupele vor pleca ulterior către statele pe teritoriile cărora se vor desfășura aplicațiile militare.

"Între 7 și 16 ianuarie vor pleca în fiecare zi trei trenuri încărcate cu echipamente militare", a declarat un purtător de cuvânt al armatei germane, în total fiind vorba despre aproximativ 2.500 de vehicule militare.

Cei aproximativ 4.000 de militari americani care vor lua parte la această operațiune vor fi transportați cu avioanele direct în Polonia.

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a precizat că militarii americani vor fi desfășurați în baze situate în cinci puncte distincte ale Poloniei.

Anterior, comandantul trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că obiectivul operațiunii Atlantic Resolve este să ofere garanții privind pacea în Europa și să constituie totodată o demonstrație de forță în fața unor posibile intenții agresive ale Rusiei.

Între timp, pacifiști germani au convocat pentru sâmbătă o manifestație în centrul orașului Bremerhaven, la care se estimează că vor participa circa 500 de persoane ce vor protesta împotriva prezenței militare americane în estul Europei, prezență considerată de ei drept o "provocare".