În vârstă de aproximativ 22 de ani, el a făcut parte din sistemul de protecție a copilului, iar la împlinirea vârstei de 18 ani a cerut să părăsească sistemul.

După ce instanța a fost de acord cu acest demers, băiatul și-a găsit o chirie și un loc de muncă.

„Niciun tânăr care părăsește sistemul de protecție nu este lăsat în stradă, ci i se oferă alternative. Astfel, toți tinerii pentru care încetează măsura de protecție pot beneficia de Programul de inserție socio-profesională, prin intermediul căruia sunt sprijiniți atât prin consiliere și îndrumare, cât și prin sprijin material constând în bonuri de masă, plata chiriei, amenajarea locuinței și altele. De asemenea, pentru tinerii care părăsesc sistemul există posibilitatea de a locui pentru o perioadă de până la doi ani în Centrul de Tranzit pentru Tinerii care părăsesc sistemul de protecție”, a arătat Adrian Mândru, consilier superior în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

Băiatul nu era încadrat într-un grad de handicap, dar nici nu figura în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș ca fiind internat vreodată la Psihiatrie.Tânărul locuia în chirie, iar contravaloarea acesteia îi era suportată de o fundație italiană.

Cazul nu a fost confirmat de polițiști, chiar dacă tragedia a avut loc, din nefericire. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliției al Județului Maramureș, niciun eveniment de acest gen nu s-a produs în Sighetu Marmației… Nu este pentru prima dată când incidente grave sunt ținute “la secret” de opinia publică. (Încă) așteptăm un punct oficial de vedere și din partea IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE 1:

Tânărul era născut în 30 noiembrie 1995 și potrivit secretarului executiv al asociației care l-a luat în îngrijire, Spiridon Pralea, acesta provenea dintr-o familie cu probleme sociale extreme, cu mulți copii.

„În urmă cu mai bine de 11 ani, Asociația IL QUADRI FOGLIO, cu sediul social în Sighetu Marmației a preluat cinci dintre ei spre creștere și îngrijire. Împlinind 18 ani, Andrei, Mariana și Mihai au părăsit Casa de tip familial în care au crescut, începând un proces de adaptare la viața reală. Ne-am îngrijit și ne îngrijim ca ei, dar și ceilalți tineri aflați în această situație să aibă un loc de muncă, locuință din fondul locativ propriu precum și supraveghere. Mariana s-a integrat foarte bine, Mihai mai greu și este pe același drum. Din păcate, Andrei, cu tulburări de comportament și vorbire a avut o evoluție greoaie. A schimbat mai multe locuri de muncă și cu toată consilierea de care a beneficiat a ales să plece în județul Constanța”, a arătat Spiridon Pralea.

Tânărul a fost găsit fără suflare pe raza localității Oltina din județul Constanța, decesul survenind prin spânzurare. Familia băiatului care locuiește în Cavnic a fost anunțată de tragedie însă, din cauza lipsurilor material aceasta nu și-a permis să îl aducă acasă pe băiat. Astfel, persoanele care au fost alături de tânăr în dezvoltarea sa au întins și de această dată o mână la suferința familiei.

„Din respect pentru valorile umane, ne-am mobilizat și am adus corpul neînsuflețit la Sighet, unde, prin grija noastră, mâine va fi înhumat. O poveste tristă, tratată, din păcate, superficial de dragul senzaționalului. Noi rămânem cu tristețea pierderii unui suflet nevinovat, față de care am făcut absolut tot ceea ce era posibil pentru integrarea lui în viața socială. Din păcate, nu a fost suficient, ceea ce ne pune în situația delicată de-a găsi și alte modalități de integrare socială”, a mai arătat Spiridon Pralea.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...