La 24 de ore de la tragedie, vestea că printre cei decedaţi se află şi o familie de români a căzut ca un fulger. Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, nu au avut nicio şansă să scape cu viaţă.

Ministerul Afacerilor Externe a venit cu explicaţii, după ce iniţial a anunţat că printre victime nu sunt răniţi. Iar ambasada României la Roma a anunţat că va acorda sprijin în vederea repatrierii, dar şi pentru eliberarea certificatelor de deces ale celor patru români morţi. Lucru confirmat şi de premierul României - Marcel Ciolacu, aseară, printr-o postare pe Facebook.

Tot pe Facebook a reacţionat şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

21 de morți în tragedia de lângă Veneția
În total, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia de lângă Veneţia, iar alte 15 au fost rănite. Ba chiar unele dintre ele se află în stare foarte gravă. Printre aceştia sunt ucraineni, spanioli, croaţi, francezi, nemţi şi austrieci. Anchetatorii se străduiesc, acum, să afle cauza pentru care autocarul a cazut de la 15 metri înălţime.

Luigi Brugnaro, primarul Veneției: Există o anchetă judiciară în curs pentru a stabili dinamica accidentului. Sincer, nu am niciun răspuns, aşa că aşteptăm. Ne vor spune ce s-a întâmplat, suntem alături de ei, le susţinem activitate, îi lăsăm să lucreze în ritmul lor, iar la final ne vor spune ce s-a întâmplat, pentru că momentan nu se poate explica.

Filmul tragediei din Italia
Autobuzul electric, cu aproape 40 de oameni la bord, se îndrepta spre un camping din zona Veneţia. La un moment dat, scăpat de sub control, începe să vireze dreapta, trece prin parapetul de protecţie şi se prăbuşeşte în gol.

Rupe liniile de electricitate şi cade pe linia de cale ferată de sub pod. În acel moment, bateriile care alimentau motorul au luat foc - flăcările au cuprins rapid tot autobuzul.

Momentul prăbuşirii a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă.

Anchetatorii verifică acum şi elementele de siguranţă ale podului de pe care a căzut autobuzul. Localnicii susţin că parapetul era vechi şi ruginit, iar standardele de securitate, de acum 40 de ani. Lucrările de înlocuire începuseră de ceva timp, dar nu erau terminate.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și