Printre ei s-a numărat şi părintele Valentin Gârda. Acesta a ieşit din biserică cu lacrimi în ochi, găsindu-şi foarte greu cuvintele. „A fost un sfânt pentru mine, care a ştiu să-şi chivernisească viaţa şi să trăiască ca un sfânt. Tot ce a făcut s-a legat numai de neamul românesc, credinţa şi istoria Maramureşului şi Sătmarului. El a fost cel care m-a hirotonisit, m-a făcut diacon, preot şi tot el m-a binecuvântat când m-am însurat. A fost cu mine de la început. O dată, la un moment dat, la mănăstire la Rohia a spus: «N-am să merg singur în rai, vreau să vă duc şi pe voi. O să stau acolo la poarta raiului şi o să vă aştept pe fiecare ca să veniţi cu mine». Asta m-a marcat. E ceva frumos să se refere la toţi credincioşii lui. Ce să-i poţi transmite unui om, pentru care raiul este deschis? O să mă rog pentru el, tot timpul mă rog, dar ştiu că acolo sus are locul lui. Lângă tronul lui Iisus Hristos va sta. Sunt sigur că ne aşteaptă şi pe noi lângă el. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! E atât de frumos când încep toate bisericile să clopotească şi îţi aduci aminte că acum se ridică încet sufletul lui Justinian Patriarhul”, declară preotul Valentin Gârda.

Un om cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu

Feţele bisericeşti care au venit la căpătâiul părintelui Justinian au vorbit despre marea sa dragoste faţă de Dumnezeu. „El m-a hirotonisit ca şi preot, iar acum cuvintele îmi vin greu. A fost un om cu o mare dragoste faţă de Dumnezeu, care a ajutat cât a putut pe toată lumea. Putem să spunem că a fost pentru noi un sfânt pe pământ. M-a marcat mereu bunătatea lui în privire şi de altfel bunătatea lui în cuvinte redată în cuvinte. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Să-l aşeze în ceata drepţilor”, precizează părintele Daniel, care îşi aminteşte cu drag de Preasfinţitul.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și