Conform unui comunicat al Greenpeace remis marți AGERPRES, tabăra are loc pe malul lacului Vidraru, în bazinul râului Argeș, care până de curând era una dintre cele mai mari suprafețe acoperite cu păduri virgine și cvasivirgine.

"Aceste păduri sunt un patrimoniu natural inestimabil. Ele sunt parte din identitatea noastră și a întregii Europe și trebuie să fie protejate în beneficiul nostru și al nenumăratelor generații care ne vor urma", spune Valentin Sălăgeanu, coordonatorul campaniei Greenpeace de protejare a pădurilor.

În pofida valorii lor, pădurile virgine și cvasivirgine ale României sunt distruse și degradate într-un ritm alarmant, spun reprezentanții Greenpeace. Drept consecință, România a pierdut în ultima decadă aproape jumătate din pădurile sale virgine și cvasivirgine, potrivit estimărilor Greenpeace.

Pe 11 iulie, ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a trasat cadrul legislativ pentru protejarea ultimelor păduri virgine și cvasivirgine din țară.

"Pentru ca acest întreg patrimoniu natural inestimabil să fie salvat, cerem Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să impună un moratoriu pe orice fel de intervenții în pădurile virgine și cvasivirgine și să inițieze de urgență un proiect național de inventariere a tuturor celor rămase pentru includerea lor în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine recent constituit. Pădurile nominalizate pentru includerea în lista patrimoniului mondial UNESCO trebuie să fie introduse de urgență și cu prioritate Catalog", precizează Sălăgeanu.

Greenpeace împreună cu voluntarii săi fac primul pas în popularea Catalogului prin inventarierea pădurii Cumpăna și depunerea documentației pentru înscrierea și protejarea ei.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și