Știri Sighet247.ro: Tabloul unui tânăr pictor român, născut la Baia Mare, a fost vândut cu 1,8 milioane de euro

Unul dintre tablourile realizate de tânărul pictor român, Adrian Ghenie, a fost vândut, luni, la Londra, cu suma de 1.426.500 de lire sterline, echivalentul a 1.778.422 de euro, conform Yahoo! NEWS.

Tabloul unui tânăr pictor român, născut la Baia Mare, a fost vândut cu 1,8 milioane de euro

Tabloul "The Fake Rothko" a fost vândut în cadrul unei licitații organizată de casa Sotheby`s, iar suma obținută este de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti, care au evaluat lucrarea la 250 – 350.000 de lire sterline.

Adrian Ghenie a realizat tabloul în ulei pe pânză, în 2010.

Considerat drept reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, Ghenie a obținut astfel pentru lucrarea sa un preț de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un alt tabloul al său, potrivit mediafax.ro.

În vârstă de 37 de ani, Adrian Ghenie s-a născut în Baia Mare, absolvind Universitatea de Arte şi Design din Cluj. Din 2013, s-a stabilit la Berlin.

Corpul unui bărbat, găsit plutind pe râul TISA. Probabil este vorba de un contrabandist
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere la Vișeu de Sus și Șomcuta Mare
VIȘEU DE SUS - Mandat european de arestare pus în executare de către polițiști
ÎNGRIJORĂTOR - Vaccinul antirujeolic acoperă doar 60% din necesar
Atentat la Atena - Fostul premier grec, grav rănit
BORȘA - Traseul spre Cascada Cailor, amenajat de Primărie special pentru turişti
Renault și Intel pregătesc mașina viitorului
Liviu Dragnea critică Guvernul Grindeanu: „Eu evit să comentez ce spune premierul”
Dani Oțil are o nouă iubită. Află cine este
METEO - Ploi torenţiale și furtuni, până sâmbătă
MARAMUREȘ - Amplasare radare pentru vineri, 26 mai 2017
SIGHET: TEATRU - „Curajul Mamei Mele”, în traducerea lui Victor Scoradeţ
Cod galben de inundaţii pentru bazinele hidrografice Vişeu şi Iza până vineri, la ora 10.00
VIȘEU DE SUS - Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de Primăvară”
VACANŢA DE VARĂ 2017 va fi mai scurtă. Află structura anului şcolar viitor
BAIA MARE - Eveniment rutier cercetat de poliţişti
A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa. Este un tânăr de doar 17 ani
Manchester - Teroristul de la Manchester, filmat când își cumpără rucsacul morții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 25 mai
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 25 mai
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – Tradiţii şi superstiţii de Ispas, la 40 de zile după Înviere
O emisiune BBC a fost întreruptă în direct, după ce s-a dat un ordin de evacuare a clădirii
FOTO: Sighet - Autoturism cu țigări depistat în trafic de polițiștii de frontieră și jandarmii maramureșeni
FOTO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
Bărbat arestat pentru furt din magazin
Reduceţi viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni!
Informare meteo: Instabilitate atmosferică accentuată cu averse torențiale, descărcări electrice și vijelii până sâmbătă noapte
Marea Britanie - Nivelul alertei teroriste a fost întărit, armata va fi pe străzi (Theresa May)
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş miercuri, 24 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 24 mai
SIGHET - Fără apă la robinete azi, 24 mai
Un sucevean care a vrut o partidă de SEX în trei a rămas și fără aventura vieții lui dar și fără bani
Mesajul EMOȚIONANT al Simonei Gherghe imediat după ce a devenit MĂMICĂ
Alegeri parțiale pentru funcția de Primar la Ulmeni și Baia Sprie. Află cine sunt candidații
Ziua Eroilor va fi sărbătorită în Baia Mare