Poliţiştii din Timişoara au reţinut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, patru bărbaţi bănuiţi de tâlhărie calificată.

Cu o noapte în urmă, persoane necunoscute cu cagule pe faţă au intrat într-o locuinţă din Timişoara, au bătut trei persoane şi au furat trei telefoane mobile, un card bancar, o brăţară de aur şi două chei auto.

S-a reuşit la scurt timp identificarea şi prinderea a patru persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani.

Potrivit pressalert.ro, cei patru știau că familia a avut nunta unuia dintre copii și căutau banii. Surpriza a fost că locatarii s-au trezit și au ripostat, luptându-se cu tâlharii.

Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%, potrivit IPJ Timiş.

Cei patru bărbaţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş,urmând a fi propuşi magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.


Preluare: alephnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și