„Trebuie organizat imediat, deci imediat după ce Parlamentul rezolvă această problemă, deci imediat. Nu cu ocazia altui rând de alegeri, pentru că nu vreau să se înțeleagă că această șmecherie care a funcționat o dată o mai trecem cu vederea. Nu vreau să folosim referendumul iarăși pentru distorsionarea rezultatului alegerilor.

Punctul nostru de vedere este că referendumul pentru aprobarea acestor modificări, dacă vor fi de rang constituțional, trebuie făcută imediat după adoptarea lor de către Parlament, în termenele prevăzute de lege”, a spus Călin Popescu Tăriceanu după discuțiile cu Klaus Iohannis.

ALDE a obținut sub 5% din voturi la alegerile europarlamentare din 26 mai, rămânând astfel sub pragul electoral și, prin urmare, fără niciun madat de europarlamentar.

Tăriceanu a adăugat că ALDE este de acord cu interzicerea amnistierii și grațierii faptelor de corupție și cu interzicerea adoptării OUG în justiție.

„I-am explicat că avem rezerve foarte serioase în privința extinderii dreptului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență. Dintr-un motiv simplu. Ceea ce ar rezulta ar fi un guvern extrem de slăbit, care nu ar mai putea exercita funcția de executiv. Și mai grav, transformăm CCR într-un arbitru politic”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și