Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie în modalitatea omorului calificat.

Procurorii cer, în rechizitoriu, închisoarea pe viață.

Procurorii susțin că în sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 25 iulie 2020, după o prealabilă activitate de premeditare, și-a înjunghiat fiul de 8 ani cu un cuțit, provocându-i decesul.

Bărbatul a fost prins după trei zile în zona localității Filea de Jos, comuna Ciurila. Acesta și-a recunoscut faptele, iar procurorii cer închisoare pe viață.

A încercat să se omoare, dar n-a avut curaj
„Urmărirea penală s-a desfăşurat faţă de inculpatul arestat preventiv începând cu data de 29.07.2020, acesta recunoscând procurorilor săvârşirea faptei. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că după comiterea crimei faţă de fiul său, inculpatul a încercat să îşi suprime viaţa. În cuprinsul rechizitoriului, procurorii au propus pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Takacs Gyorgy, băiețelul de 8 ani fusese dat dispărut în Cluj de mama lui, cu trei zile înainte să fie găsit mort. Trupul micuțului era pe bancheta din spate a maşinii tatălului lui, în zona localităţii Lita.

Poliția a fost sesizată de mama băiatului, după ce femeia nu a mai putut lua legătura cu fiul ei încă de sâmbătă seara, când ar fi trebuit să îl recupereze de la tatăl său. Părinții lui Takacs Gyorgy erau divorțați de un an, iar copilul era crescut de mamă, însă mergea periodic la tatăl sau, în Ungaria.

Copilul era la tată de la începutul lunii iulie, iar într-o seară, când femeia l-a cerut înapoi, tatal i-a spus mamei că este mult prea târziu.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și