Tatiana Niculescu Bran a decis să demisioneze, anunţul fiind făcut printr-o declaraţie de presă, postată, marţi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

"Azi, 21 aprilie a.c., m-am retras din funcția de purtător de cuvânt, de comun acord cu Președintele României. Decizia mea a fost motivată de constatarea că în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, colaborarea mea cu presa nu a fost cea pe care aș fi dorit-o.

Voi susține în continuare proiectul de țară al domnului Președinte Klaus Iohannis, indiferent de raporturile mele profesionale cu Administrația Prezidențială.", susţine Tatiana Niculescu Bran.

Numită în decembrie 2014 în funcţia de purtător de cuvânt al Preşedinţiei, Tatiana Niculescu Bran s-a dovedit aproape absentă, în trei luni de zile, în relaţia cu mass-media.

În decembrie 2014, Tatiana Niculescu Bran, scriitoare şi fost jurnalist, autoarea romanului "Spovedanie la Tanacu", anunţa, pe contul său de Facebook, că a primit oferta de a fi purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

"O știre despre mine (sper să fie o veste bună) Președintele ales al României, dl. Klaus Iohannis, mi-a propus să-i fiu purtător de cuvânt și consilier de comunicare. Sunt onorată că s-a gândit la mine. Las deoparte cartea pe care mă apucasem s-o scriu, și devin, așadar, din purtătoare de cuvinte, purtătoare de cuvânt", scrie Tatiana Niculescu Bran.

Aceasta s-a făcut însă remarcată după a scris, pe reţeaua de socializare, la finalul lui decembrie, că, străbătând culoarele Palatului, înţelegi cât de urgentă e nevoia de schimbare a administraţiei şi nu numai.

"Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roşu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic şi, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aştepţi ca, dând la o parte colţul unei cortine care acoperă o uşă, să găseşti, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceauşescu", povestea Tatiana Niculesuc Bran.

Potrivit Tatianei Niculescu Bran, "opulenţa unor birouri imense şi întunecate se combină cu starea precară a instalaţiilor sanitare".

"Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Nişte oameni copleşiţi de respect deschid şi închid uşi. Unde sunt portari ceremonioşi, te-ai aştepta să fie şi pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deşi angajaţii administraţiei petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioşc cu napolitane expirate şi Coca-Cola. În schimb, dacă ţi-e sete, formezi un număr de interior şi cineva soseşte cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă şi un pahar. "Permiteţi să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) şi v-am adus apa. Vă rog să semnaţi acest bon." Şi semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de... o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile preşedinţiei de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacţie această coregrafie a stăpânirii", mai scria purtătorul dee cuvânt al preşedintelui.

Tatiana Niculescu Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Intre 1995 si 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, sectia romana de la Londra.

Intre 2004 si 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucuresti.

In 2006 a publicat primul roman non-fictional din literatura romana, Spovedanie la Tanacu, urmat, in 2007, de Cartea Judecatorilor. Cele doua romane, in dramatizarea autoarei, au devenit piesa de teatru. Spovedanie la Tanacu a avut premiera la New York in 2007, in regia lui Andrei Serban. Acelasi volum a inspirat de asemenea filmul Dupa dealuri (Beyond the Hills), in regia lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.

In 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru Brancusi contra SUA, o abordare inedita a celebrului proces cu acelasi nume intentat de Brancusi statului american in 1926. La Editura Polirom, Tatiana Niculescu Bran a mai publicat Noptile Patriarhului (2011), In Tara lui Dumnezeu (2012), Spovedanie la Tanacu (ed. a II-a, 2012, 2013; roman tradus in limba italiana) si Cartea Judecatorilor (ed. a II-a, 2013).