Știri Sighet247.ro: Tenis: Patru jucători români, în calificări la US Open

Patru jucători români, Marius Copil, respectiv Patricia Maria Țig, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu, vor lua, marți, startul în calificările turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem, care are loc la Flushing Meadows.

Tenis: Patru jucători români, în calificări la US Open

Copil (24 ani), aflat pe locul 184 în lume, va juca în primul tur al fazei preliminare cu francezul Edouard Roger-Vasselin (31 ani), specialist la dublu (locul 17), dar care la simplu ocupă locul 161 în clasamentul ATP. Va fi prima confruntare dintre cei doi.

Patricia Maria Țig (21 ani, 116 WTA), cap de serie numărul 13 în calificările feminine, va juca în primul tur cu rusoaica Ekaterina Bîșkova (30 ani), locul 195 în clasamentul mondial. Cea mai bună clasare din cariera rusoaicei a fost locul 66, în 2006.

Dacă va trece de Bîșkova, Țig va juca împotriva câștigătoarei dintre Edina Gallovits-Hall (jucătoare română care evoluează pentru Statele Unite) și japoneza Mayo Hibi.

Sorana Cîrstea (25 ani, 176 WTA) va avea o adversară accesibilă în runda inaugurală, Na-Lae Han (Coreea de Sud), jucătoare de 23 de ani, care ocupă locul 226 în ierarhia WTA.

Mihaela Buzărnescu (27 ani, 270 WTA) o va înfrunta pe belarusa Aleksandra Sasnovici (21 ani), mult mai bine clasată, pe locul 118 în clasamentul mondial feminin.

România va avea cinci românce calificate direct pe tabloul principal de simplu, Simona Halep (a doua favorită), Irina Begu (N. 28), Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru și Andreea Mitu.

Autoturismul unui lucrător vamal din Sighet a fost incendiat
Peste 1.400 de controale efectuate de D.S.P. Maramureș în primele trei luni ale anului
VOLEI MASCULIN – Știința Explorări a învins pentru a patra oară în acest sezon formația CSU UV Timișoara
Tânără din Bistra, prinsă cu contrabanda cu țigări pe strada Iuliu Maniu din Sighet. Aceasta a devenit agresivă cu polițiștii
Băimărean condamnat la doi ani închisoare pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, încarcerat de poliţişti
Trei contrabandiști reținuți cu focuri de armă și țigări în valoare de peste 200.000 lei confiscate de către frontieriști
Drumarii vinovați pentru plombările defectuoase realizate pe Valea Ruscovei au fost sancţionaţi
„PLANTĂM ÎMPREUNĂ PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS” - Poliţiştii şi elevii au plantat 1.000 de puieţi în Baia Sprie
GIULEȘTI - Întâlnirea Eparhială a copiilor și tinerilor greco-catolici din Eparhia de Maramureș
SITUAŢIA ECONOMICĂ a MARAMUREŞULUI – Încasări mai mari la bugetul județului în luna martie
BAIA MARE - Târg de cărți în Piața Cetății
BMW X5 furat din Anglia, descoperit în Sighet de către polițiștii de frontieră
SPF SIGHET - Cetățean ucrainean reținut după executarea de focuri de armă și peste 3.800 pachete țigări confiscate de către frontieriști
Conducătoare auto care a accidentat un bărbat şi a părăsit locul faptei identificată de poliţişti
Cetățean ucrainean trimis în judecată pentru contrabandă cu țigări
SIGHET – Pieton decedat în urma unui accident de circulaţie pe strada Tepliței
S-a ascuns sub pat, goală, pentru a-i face o surpriză iubitului, însă acesta a venit acasă cu amanta!
Coniac de casă, de 100 de ori mai bun decât cel din comerț
„Maramureș Auto Moto Show” - Urmează 10 zile de regal automobilistic în SIGHETU MARMAȚIEI
SĂLIȘTEA DE SUS, LEORDINA și BAIA SPRIE - Șoferi depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule chiar dacă nu au acest drept
Pieton lovit de o mașină la Borșa
Președintele Johannis nu a revocat-o pe Kovesi din funcție
În Baia Mare se modernizează foarte multe străzi, în timp ce în Sighet niciuna. De ce acolo se poate și la noi nu?
HOTENI - Șofer beat, a fugit de polițiști și s-a baricadat într-o curte pentru a scăpa de răspundere
Balada dușilor cu pluta
SURSE - Viorica Dăncilă ar vrea să demisioneze
Cerșetori și scandalagii sancționați de către jandarmi la Sighet, Petrova și Baia Mare.
Românii din străinătate, OBLIGAŢI să justifice sumele mai mari de 1.000 euro trimise în ţară
MARAMUREȘ - Val de incendii de vegetație
BAIA MARE: Pieton lovit de un VW SHARAN pe TRECEREA PENTRU PIETONI
Numărul medicilor stomatologi care profesează în Maramureş a crescut
VOLEI – Știința Explorări Baia Mare – Dinamo București, scor 1-3
PROTEST – Serviciul de Probațiune Maramureș a întrerupt spontan activitatea
RECORD - Peste 1.000 de sancțiuni aplicate de către polițiștii rutieri maramureșeni în doar cinci zile
Bănuit de furt, reţinut de poliţiştii din Vişeu de Sus