În urma accidentului șoferul și doi minori au fost răniți, ei fiind preluați și transportați la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații suplimentare. S-a circulat alternativ în zonă, pe un singur sens, mai bine de oră. Cei din autoturismul Audi erau în drum spre Italia după ce și-au petrecut concediul în România.

Ce spune IPJ Maramureș

În data de 01 septembrie a.c., la ora 12.50, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier în localitatea Tisa.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 52 de ani din Moisei, aflat la volanul unui autoturism, condus din direcția orașului Borșa, înspre municipiului Sighetu Marmației, a intrat în coliziune cu podețul din beton din fața unui imobil.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a doi pasageri în vârstă de 16 ani și un alt pasager în vârstă de 12 ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și