Artistul multipremiat cu Oscar a dezvăluit anterior pe reţelele sociale că are boala, la fel şi soţia sa, Rita Wilson, în vârstă de 63 de ani, ca şi el.

Tom Hanks este prima vedetă de la Hollywood care anunţă că a contractat noul coronavirus, care a contaminat peste 125.000 de oameni din întreaga lume şi a ucis peste 4.600 de oameni.

"Ne-am simţit un pic obosiţi, ca şi cum am avea o răceală şi dureri musculare (...) Pentru a sta liniştiţi, aşa cum este recomandat în prezent, am făcut testele pentru coronavirus şi au ieşit pozitive", a scris Tom Hanks pe Instagram.

"Autorităţile sanitare au protocoale care trebuie respectate. Noi, familia Hanks, vom fi testaţi, ţinuţi sub observaţie şi izolaţi cât timp este necesar pentru sănătatea publică. Nu putem face altceva decât să vedem ce se întâmplă de la o zi la alta, nu? Vom ţine lumea la curent", a concluzionat el în mesajul însoţit de o fotografie cu un coş de gunoi din spital şi o mănuşă de unică folosinţă.

Cuplul se află în carantină la Spitalul Universitar Gold Coast, potrivit autorităţilor din Queensland (nord-est).

Unul dintre cei doi fii ai cuplului, Chet, a oferit informaţii despre starea părinţilor săi, într-un mesaj video. "Tocmai am închis telefonul. Sunt în regulă. Nu sunt chiar atât de bolnavi", a spus el. "Nu sunt îngrijoraţi (...) vor lua, desigur, măsurile sanitare de precauţie necesare pentru sănătate. "Nu cred că trebuie să vă faceţi multe griji, dar apreciez simpatia şi încurajarea tuturor. Cred că totul va fi bine", a adăugat Chet Hanks.

Tom Hanks se afla alături de soţia sa în Australia pregătindu-se pentru turnarea unui film al australianului Baz Luhrmann dedicat lui Elvis Presley şi în care actorul de Oscar va juca rolul impresarului "Regelui", celebrul "colonel" Tom Parker. Producţia filmului a fost suspendată.

"Am aflat că un membru care participă la filmul nostru despre Elvis, în prezent în pre-producţie pe Gold Coast, în Australia, a fost testat pozitiv pentru COVID-19", au precizat studiourile Warner Bros într-un comunicat de presă trimis AFP, fără a da numele lui Tom Hanks.

"Lucram cu agenţiile sanitare australiene competente pentru identificarea şi contactarea celor care ar fi putut intra în contact direct cu această persoană", se arată in comunicat.

Primarul Gold Coast, Tom Tate, a declarat că diagnosticul a fost stabilit joi "foarte devreme".

"Ştirea a fost anunţată de Baz (Luhrmann - n.a.) când toată lumea era acolo şi toţi au plecat acasă", a spus el. "Toate persoanele care erau pe platou s-au întors acasă pentru a se plasa în carantină", a continuat el adăugând că fiica sa se numără printre cei în cauză.

Nu se cunoaşte de unde au contractat Tom Hanks şi Rita Wilson boala care a infectat peste 140 de persoane în Australia, dintre care trei au murit.

Wilson, care este actriţă şi cântăreaţă, a susţinut un concert într-un hotel din Brisbane la data de 5 martie şi la Opera din Sydney, la 7 martie.

În timpul şederii în Sydney, cuplul a vizitat şi cartierul Bondi, renumit pentru plaja sa, care atrage turişti din întreaga lume.

Citește și

loading...