Patru continente, 16 oraşe şi 192 portofele "pierdute" - aceasta este formula de bază a experimentului realizat de Reader`s Digest.

Jurnaliştii acestei publicaţii au plasat câte 12 portofele în parcuri, pe trotuare şi în apropierea unor mari centre comerciale, în cele 16 oraşe incluse în acest experiment, realizat cu scopul de a vedea în ce fel reacţionează locuitorii lor, informează cnn.com.

Fiecare portofel conţinea echivalentul a 50 de dolari, un număr de telefon mobil, carduri business, cupoane de reduceri şi o fotografie de familie. În total, aproape jumătate - 47% - din cele 192 de portofele au fost înapoiate.

Bucureştiul ocupă locul al 11-lea (din 16 poziţii), la egalitate cu Rio de Janeiro şi Zurich, cu patru portofele returnate.

Capitala Finlandei ocupă primul loc în acest top al celor mai cinstite oraşe din lume. În Helsinki, 11 din cele 12 portofele au fost înapoiate jurnaliştilor de la Reader`s Digest.

Pe locul al doilea în acest top al onestităţii s-a clasat oraşul indian Mumbai, unde nouă dintre cele 12 portofele au fost returnate.

Locul al treilea a revenit oraşului Budapesta, ai cărui locuitori au înapoiat opt din cele 12 portofele.

Locurile următoare au fost ocupate în ordine de oraşele New York (opt portofele), Moscova (şapte portofele), Amsterdam (şapte portofele), Berlin (şase portofele), Ljubljana (şase portofele), Londra (cinci portofele), Varşovia (cinci portofele), Bucureşti (patru portofele), Rio de Janeiro (patru portofele), Zurich (patru portofele), Praga (trei portofele), Madrid (două portofele) şi Lisabona (1 portofel).

În plus, în Lisabona, singurul portofel a fost înapoiat jurnaliştilor de la Reader`s Digest de un cuplu de turişti olandezi care vizitau capitala Portugaliei.

Dintre cele 102 portofele care au fost păstrate de persoanele care le-au găsit, unul a fost furat de un vatman din Zurich, al cărui angajator conduce Biroul pentru obiecte pierdute din acel oraş.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și