INGREDIENTE

Blat:

4 oua,
1 lingura ulei,
230 gr zahar ,
2 linguri cacao,
5 linguri faina,
1/2 pachet praf de copt,
50 gr ciocolata.

Crema de ciocolata:
250 ml frisca lichida,
200 gr ciocolata amaruie

Crema de zmeura:
sirop de zmeura din 500 gr zmeura si 200 gr zahar,
400 gr iaurt gras,
100 gr zahar,
200 ml frisca lichida,
6 foi gelatina.

Siropul:
125 gr zahar cu 250 ml apa, sau preparat din zahar ars

Jeleul de zmeura :
250 ml sirop de zmeura ( cel pe care l-am oprit ),
2 linguri de zahar,
1 foaie de gelatina.

MOD DE PREPARARE:

Blatul : Se bat albusurile spuma, se adauga zaharul, apoi galbenusurile si uleiul. Se adauga faina amestecata cu praful de copt si cele doua linguri de cacao, amestecandu-le usor cu un tel, apoi ciocolata rupta in bucatele mici.Se toarna aluatul intr-o forma de 24 cm, tapetata cu hartie de copt. Se coace 30-40 min in cuptorul preincalzit. Apoi se lasa la racit si se imparte in doua.

Crema de ciocolata : Se pun pe foc mic ingredientele pana la topirea ciocolatei,amestecand continuu,(fara a ajunge la punctul de fierbere), se lasa la racit si se mixeaza.

Crema de zmeura : Mai intai se prepara siropul de zmeura. Se pun pe foc zmeura si zaharul si se fierb 10 minute.
Se strecoara foarte bine printr-o sita, rezultand siropul de zmeura.
Continuam prepararea cremei. Se pune gelatina la hidratat in 2 linguri cu apa, apoi la microunde cateva secunde pana se topeste. Iaurtul, se amesteca cu zaharul . Se adauga doua linguri peste gelatina calda, dupa care turnam gelatina cu cele doua linguri de iaurt in toata compozitia de iaurt. Preparam frisca, apoi o adaugam peste iaurt.
Se opresc 250 ml sirop de zmeura pentru jeleul de deasupra, iar ce ramane amestecam cu crema de iaurt si frisca.

Asezam prima foaie de blat pe care o insiropam si turnam crema de iaurt peste aceasta, lasand-o la frigider 3-4 ore pana ce se intareste. Punem cateva zmeurici deasupra ( eu am avut si cateva afine ) apoi asezam cea de-a doua foaie de blat, o insiropam, urmand deasupra crema de ciocolata. Dam din nou la frigider pana ce crema de ciocolata se intareste.

Jeleul de deasupra : Se incalzeste sucul, se adauga zaharul si gelatina hidratata. Cand incepe sa se raceasca si prinde consistenta se toarna peste crema de ciocolata si se pune in frigider pana se intareste.

Se orneaza cu "pastilute" de ciocolata alba peste care punem cate-o zmeurica si eventual cateva frunze de menta.

Citește și

loading...