În data de 06 iunie a.c., s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, pentru efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară, R. Mohammad, de 33 de ani, cetăţean german, de origine afgană, conducând autoturismul marca Opel Astra, înmatriculat în Germania.

În autoturism călătorea o persoană de sex masculin, care a prezentat pentru control un paşaport polonez, document care în urma verificării de către poliţiştii de frontieră s-a constatat că este falsificat prin înlocuirea fotografiei titularului.

Pe timpul cercetărilor, s-a stabilit că persoana care a prezentat paşaportul polonez este cetăţeanul afgan, Mustafa A. de 22 de ani, persoană intrată legal pe teritoriul României, în prezent aflându-se la studii.

Din declaraţiile lui Mustafa A. şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că şoferul, R. Mohammad, s-a angajat să-i procure paşaportul, să-l călăuzească peste frontieră şi să-l transporte până în Germania contra unei sume de bani.

În cauză, cetăţeanul german, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi fals privind identitatea, a fost prezentat de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu propunere de arestare preventivă, aceasta însuşindu-şi propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o perioada de 10 zile.

De asemenea, faţă de cetăţeanul afgan, procurorul de caz a dispus renunţarea la urmărirea penală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și