Șeful statului amintește în cerere faptul că prin legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se introduce, sub aspectul condițiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puțin 30% și un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puțin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Președintele subliniează faptul că respectiva soluție se regăsește și în cazul referendumului privind revizuirea Constituției, al celui pentru demiterea președintelui României, celui cu privire la problemele de interes național și celui local.

„În lipsa unei participări de cel puțin jumătate plus unu din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forța care să reflecte voința și suveranitatea poporului.
Considerăm că este oportună reglementarea unei participări de cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real și efectiv, voința cetățenilor, voință ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranității prin intermediul poporului.

Astfel, caracterul democratic al statului vizează participarea cetățenilor la conducerea treburilor publice și presupune ca deciziile să fie întemeiate pe voința poporului, de aceea democrația constituțională implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu voința sa”, susține președintele Băsescu în cererea sa.

Președinția: Diminuarea pragului generează o situație de instabilitate constituțională.

Președintele mai susține că revizuirea Legii fundamentale trebuie corelată atât cu regimul juridic al inițiativei legislative populare, cât și cu cel a adoptării proiectului sau propunerii de revizuire de către Parlament.

„În acest sens, Legea fundamentală impune un cvorum deosebit de adoptare tocmai pentru a sublinia forța juridică a Constituției.
Mai mult, avem în vedere faptul că actuala Constituție, adoptată în anul 1991, a fost revizuită în anul 2003 cu participarea la referendum a unei majorități de 50% plus unu din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale permanente, iar diminuarea pragului de participare la 30% lipsește de legitimitate modificările aduse printr-o nouă lege de revizuire, generând o situație de instabilitate constituțională.
Luând în considerare competența exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise la promulgare în sensul respingerii acesteia de către Parlament”, a adăugat președintele Traian Băsescu.

În data de 26 iunie, Curtea Constituțională a României a decis că este constituțională modificarea Legii de organizare și desfășurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezență dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare.
Pe 29 mai, plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul privind modificarea Legii referendumului, prin care se stabilește că un referendum este declarat valid dacă participă 30% din numărul persoanele înscrise pe listele electorale, iar 25% din totalul voturilor sunt valabil exprimate.


Preluare: Yahoo News

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și