"Da (am un acord de coabitare cu premierul - n.r.). şi o relaţie de comunicare foarte bună. Discuţiile mele cu premierul sunt extrem de deschise pe problemele pe care doreşte să le discutăm. Vorbim destul de des, cel puţin de două - trei ori pe săptămână, ne întâlnim o dată la o săptămână, la două săptămâni", a spus Băsescu.

Întrebat dacă a avut o discuţie cu Victor Ponta despre regionalizare, el a răspuns că nu a ajuns la această temă.

"Auzeam un foarte inventiv om politic, după anunţarea referendumului, care explica cum Camera superioară va fi destinată, dedicată, regiunilor. Păi îl informez pe acest domn politician că este primul pas spre federalizarea ţării. Un domn de la UNPR, nu Oprea, că el nu se bagă în probleme constituţionale. Atenţie cu regionalizarea, o spun public că România este stat unitar", a precizat Băsescu.

Citește și

loading...