Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, se află de luni până joi în vizită oficială în România, fiind însoțit de o importantă delegație guvernamentală și de oameni de afaceri.

Prezența lui Li Keqiang în România, care are loc în urma invitației adresate de premierul Victor Ponta cu ocazia vizitei întreprinse la Beijing în luna iulie, este prima după 19 ani a unui premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze.

Luni, oficialii chinezi și cei români au avut o serie de convorbiri la Palatul Victoria, la finalul cărora premierul Victor Ponta și Li Keqiang au susținut declarații de presă comune.

În cea de-a doua zi a vizitei în țara noastră, Li Keqiang a participat la cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniștri din Europa Centrală și de Est și China, desfășurată la București.

Miercuri după-amiază, premierul chinez va susține un discurs în Parlamentul României.

Citește și