Având calitatea de componentă definitorie a economiei, transporturile românești, dimpreună cu industria, agricultura și cercetarea, se constituie nu numai în oglinda jalnicelor politici duse de aleși în peste 27 de ani de jaf legalizat și minciună sistematică, ci și în necruțătorul bumerang ce se întoarce împotriva tuturor (de-a valma vinovați și nevinovați) prin exponențiala accidentelor de circulație și a bolilor cauzate de o poluare cu mult peste cea admisă pe alte meleaguri. De fapt, cine își mai bate capul cu atari fleacuri (sic!), când filosofia la modă este „a fi pentru a avea”, indiferent de mijloacele întrebuințate în procesul de agonisire, nicidecum „a fi pentru a ști”?!
Motiv pentru care, omenirea în general, românii în special sacrifică fără remușcări substanțialitatea moral-spirituală de dragul aparențialului, acel aparențial în legătură cu care Mântuitorul ne recomandă următoarele în Matei 6/19: „Nu strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții”!
Cu toate astea, creștinii de fațadă (politrucii, trepădușii, ciocoii), adică cei ce fac donații grase ca să li se ierte faptele slinoase, echivalează scopul vieții cu opulența porcină: conturi dubioase, case fățoase, mașini bengoase și lanțuri de aur la gâturi de taur. Așa se face că drumurile românești (oricum nepregătite pentru actualul dezmăț al civilizației, că, de, aleșii locali, județeni și centrali nu-și bat capul cu atari nimicuri) au fost luate cu asalt de atâtea mașini mari și mici, al căror număr este în continuă creștere, încât se circulă bară la bară, aerul a devenit irespirabil, vacarmul infernal și întregul mașinism o neîntreruptă tortură psihică, iar bieții pietoni, mereu cu ochii-n patru și inima cât un purice, nu mai sunt în siguranță nici pe trotuare și nici pe zebre.
La urma urmei, vor obiecta ipochimenii cu pretenții progresiste, este numai și numai vina lor, îndeosebi atuncea când unii pietoni sunt omorâți sau grav accidentați, pentru că – în ton cu absurdul acestor vremuri – nu se zbat să-și cumpere ca tot omul (mai mult sau mai puțin iresponsabil) un hârb de mașină, ci țin cu dinții la anacronica aventură a mersului pe jos!
Cauza acestei sinistre babilonii din România postdecembristă este cunoscută de toată lumea. După metodica distrugere a transporturilor pe apă (România antedecembristă se situa pe locuri fruntașe în lume la capacitatea flotei sale maritime și fluviale, cel mai rentabil transport de mărfuri) și după restrângerea celui feroviar (de călători și mărfuri) până la batjocură, întregul transport românesc a ajuns pe niște drumuri de râsul curcilor. Da, căci catastrofala situație de-acuma este atât consecința antinaționalelor politici postdecembriste (elaborate și puse în practică de așa-zișii cârmuitori), cât și al proverbialului obicei de ungere a osiilor corupt-scârțâitoare de către necușerii transportatori rutieri.
Iar acuma, când practic este imposibil ca lucrările de modernizare să țină pasul cu agresivitatea la care ne sunt supuse toate drumurile și când nici măcar mult așteptatele autostrăzi nu vor fi în stare să elimine respectiva carență de fond, iată-ne obligați să suportăm consecințele acestui genocid inconștient sau poate că deliberat. Noroc că oficialii europeni se opun unei atari ticăloșii cu bătaie lungă, care urmărește ca pe viitor să diminueze capacitatea transportului feroviar, și așa anemic, cu încă 40%. Normele europene (de data asta cu adevărat benefice pentru românii de azi și de mâine) impun ca transportul pe distanțe mai mari de 300 km să fie făcut pe căi ferate. Vasăzică, o modalitate prin care și pe la noi, precum pe la case mult mai mari, transporturile feroviare vor deveni nu doar extrem de rentabile, ci și nepoluante (majoritatea locomotivelor sunt electrice). Vorba ceea: Dacă-i musai, cu plăcere..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News