Ieri, la ora 15.17, pe DN 18 între localităţile Petrova şi Rona de Sus, un băimărean în vârstă de 33 de ani, a provocat un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane. Aflat la volanul unui autoturism el nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă şi în rampă şi a pătruns cu maşina pe contrasens unde s-a lovit frontal de un alt autoturism condus din sens opus de o femeie în vârstă de 55 de ani din Vişeu de Sus.

Şoferiţa, precum şi două pasagere în autoturismul condus de aceasta, în vârstă de 62 de ani,respectiv 65 de ani, au suferit leziuni şi au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

* Ieri, la ora 19.28, pe DN 1 C în localitatea Lăpuşel, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.

O femeie în vârstă de 46 de ani din Baia Mare, care conducea un autoturism dinspre Hideaga spre Recea, a pierdut la un moment dat controlul asupra direcţiei şi a intrat cu maşina într-un podeţ situat în partea stângă a direcţiei de deplasare.

În urma impactului, un bărbat de 65 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare care nu au necesitat internarea acestuia.

Conducătoarei auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

* Tot ieri, la ora 21.05, pe DJ 109F, între localităţile Coroieni şi Vălenii Lăpuşului, trei autovehicule au fost implicate într-un eveniment rutier.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Vălenii Lăpuşului conducea un tractor spre Coroieni iar la un moment dat a fost acroşat un de autoturism care venea din sens opus, condus de o tânără în vârstă de 27 de ani din comuna Coroieni. Conducătorul unui alt autoturism care circula în spatele tractorului nu a observat la timp impactul produs în faţa sa şi nu a reuşit să evite coliziunea cu remorca tractorului.

În urma evenimentului rutier conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 23 de ani şi un pasager în autoturismul care a acroşat remorca, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital.

Cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele indicând faptul că doar conducătorul tractorului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În toate cazurile poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea acestora vor propune măsurile legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și