Odată încheiată perioada de construcție (infrastructură, renovare și împrejmuire a bisericilor, crearea de centre de informare turistică, iluminat stradal în zona obiectivelor turistice), punerea în aplicare a proiectului se va desfășura până în anul 2020.

Astfel, tot personalul angajat în acest scop va avea ca principală preocupare sporirea activităților de informare și promovare a bisericilor devenite obiective turistice, într-o zonă deja preferată de cei care doresc să viziteze regiuni istorice și păstrătoare de tradiții ale României.

Bisericile greco-catolice care au fost alese spre a face parte din acest circuit sunt următoarele:

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din IEUD ȘES: a fost ridicată în anul 1718, remarcându-se prin planimetrie, tehnica îmbinărilor din lemn și a realizării învelitorilor de șindrilă.

Absida altarului are formă poligonală, decroșată, naosul dreptunghiular este acoperit cu boltă semicilindrică supraînălțată, pronaosul tăvănit.

În interior se remarcă o frumoasă colecție de icoane pe sticlă, toate fiind pictate în centre cunoscute din părțile nordice ale Transilvaniei, multe din ele de la Nicula.

Biserica „Sfinţii Arhangheli” din ŞURDEŞTI – Patrimoniu UNESCO: a fost construită în anul 1721, de către meșterul Ion Macarie și este recunoscută ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din lume, având 72 de metri.

Pentru construcția bisericii a fost folosit lemn de stejar uscat timp de 12 ani. Pictura a fost realizată în anul 1783 de către Ștefan – zugravul din Șișești.

Iconostasul datează din anul 1800. Podeaua din piatră este cea din anul construcției, 1721. O piesă unicat a bisericii este scara construită dintr-o singură bucată, unică prin faptul că are treptele sculptate în lemn.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Călinești a fost construită în anul 1663, iar în secolul XIX a suferit o extindere însemnată: tot peretele nordic al bisericii a fost mutat cu trei metri mai la nord, având astfel o formă înclinată. Iconostasul a fost pictat în anul 1764 de către faimosul pictor de biserici locale, Alexandru Ponehalschi și se remarcă atât prin frumoasa sculptură a ușilor împărătești, cât și prin faptul că are doar o ușă a diaconului.

Proiectul Circuitul Bisericilor de lemn din Transilvania de Nord, realizat de CJ Maramureș, a fost finanțat prin Axa prioritară 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.1 — Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea și modernizarea infrastructurilor conexe.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și