Cu un salariu net lunar de aproximativ 2.000 de dolari, candidaților li se cer minimum studii liceale, cunoașterea limbii engleze și îndeplinirea unor criterii de natură fizică.

Una dintre companiile de zbor care vrea să angajeze însoțitori de zbor din România este Flynas, din Arabia Saudită.

Selecția candidaților va avea loc pe 30 septembrie, la Cluj-Napoca, prin intermediul unei firme locale, alături de reprezentanți ai unei companii internaționale de recrutare.

Cei interesați de obținerea unui astfel de job trebuie să completeze un formular de înscriere, până pe 15 septembrie, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Până acum, Flynas a mai organizat în România alte două sesiuni de recrutare, în urma cărora 41 de tinere au fost angajate, cu contracte de muncă, pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.

În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații la un astfel de job, ei trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 22 și 30 de ani, înălțimea minimă de 1,60 m și să poată înota liber, cel puțin 50 de metri.

Referitor la studii, tinerii trebuie să aibă minimum diplomă de bacalaureat și să scrie, citească și vorbească fluent în limba engleză.

Pe de altă parte, angajatorul oferă un salariu lunar de 2.400 de dolari, după finalizarea perioadei de training de șase-opt săptămâni, plătită cu 933 dolari.

Contractul de muncă se încheie pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de prelungire, angajatul primind un salariu de bază, ca primă după fiecare an de activitate. De asemenea, angajații vor primi gratuit cazare într-un apartament, cu dormitor separat, masă, servicii de curățare a uniformei, piscină, internet și telefon.

Tot la capitolul beneficii mai sunt trecute și asigurarea de sănătate și de viață, valabile internațional, concediul de odihnă de 30 de zile pe an și biletul dus-întors, gratuit spre casă.
Etihad și Qatar Airways, în septembrie și octombrie la București
O altă companie care va veni în România, în perioada următoare, pentru recrutare este și Etihad Airways. Selecția candidaților va avea loc între 16 și 18 septembrie, la București.

Și în acest caz, participarea la selecție este condiționată de înscrierea prealabilă pe site-ul Etihad, candidații putând să se prezinte la interviu doar după ce au primit invitație în acest sens.

În ceea ce privește condițiile solicitate candidaților, printre acestea se numără vârsta minimă de 21 de ani, cunoașterea limbii engleze, să poată înota fără probleme chiar și în condiții dificile sau să atingă o înălțime de 2,10 m, fără încălțăminte, pe vârfurile picioarelor, cu mâna dreaptă ridicată.

Și reprezentanți ai Qatar Airways se vor afla în luna octombrie la București, pentru a recruta însoțitori de zbor. Cei interesați de obținerea unui job în cadrul acestei companii trebuie să-și depună online CV-ul, însoțit de o fotografie tip pașaport. Ulterior, candidații preselectați vor primi o invitație pe email, prin care li se vor comunica locul, data și ora interviului.


Preluare: Yahoo News!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și