La ora 01:55, pompierii Detașamentului Sighetu Marmației au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la podul unei case. Flăcările au mistuit circa 70 de metri pătrați din acoperișul din lemn al casei, 40 metri pătrați de perete din lemn, obiecte de îmbrăcăminte și 20 de metri pătrați din acoperișul unei anexe aflată în apropierea casei.

La ora 02:08, pompierii băimăreni au intervenit pe strada Grănicerilor din Baia Mare pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament. Din fericire, a ars doar mâncarea dintr-o cratiță uitată pe aragaz.

Un alt incendiu izbucnit într-o bucătărie a fost la Sighetu Marmației, de acaestă dată la o hotă. Au ars circa 5 metri liniari de cablu electric și s-au deteriorat circa 20 de metri pătrați de zugrăveală.

La Remeți, pompierii sigheteni au lichidat un incendiu izbucnit la o anexa gospodărească. În urma incendiului, au ars circa 40 de metri pătrați din anexa de lemn. La această intervenție au dat o mână de ajutor și pompierii voluntari din Remeți.

Personalul S.M.U.R.D. a intervenit în perioada 24.06.-26.06.2016 la 74 de urgențe medicale, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 32 de cazuri, Fărcașa 11, Sighet 8, Borșa 3, Vișeu de Sus 5, Cavnic7 și Bogdan Vodă 7 cazuri.

Citește și