Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Valer Zetea, cel care a condus şi această întâlnire, a prezentat plenului vizitele importante care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, respectiv prezenţa în Maramureş a vicepremierului României, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, dar şi a secretarului de stat Harry-Ilan Laufer, care a vorbit despre programul Start UP Nation. Totodată, şeful administraţiei judeţene a precizat că, în această săptămână au avut loc discuţii privind bugetul Consiliului Judeţean pentru anul 2017, urmând ca, săptămâna următoare, acestea să fie reluate cu reprezentanţii instituţiilor din subordine. După declaraţiile politice făcute de reprezentanţii grupurilor politice s-a trecut la votul celor trei proiecte, care au fost validate de plen.

Aleşii judeţeni au aprobat promovarea spre finanţare a proiectului MaraQuality, cu o cofinanţare de 2% a Consiliului Judeţean, care prevede implementarea şi certificarea unui sistem propriu de management al calităţii (SMC) implementat în cadrul Consiliului Judeţean, conform standardelor ISO 9001, cu adresabilitate întregului personal. În acest fel ar urma instruirea a 160 de persoane din aparatul propriu al Consiliului Judeţean Maramureş în utilizarea, menţinerea şi dezvoltarea SMC.

Al doilea proiect aprobat a reprezentat admiterea cu obiecţii a recepţiei la terminarea lucrărilor la obiectivul investiţii ”Centrul de Vizitare din Pasul Prislop”, realizat în cadrul proiectului cu finanţare europeană ”Măsuri de management privind creşterea gradului de informare şi conştientizare din Parcul Naţional Munţii Rodnei”.

Potrivit preşedintelui CJ Maramureş, Gabriel Zetea, care a ajuns în Prislop la începutul acestei săptămâni, pentru a vedea la faţa locului stadiul execuţiei, lipsurile constatate cu prilejul recepţiei şi care nu sunt în măsură să afecteze utilizarea obiectivului conform destinaţiei sale, cuprinse în procesul verbal de recepţie, urmează să fie remediate de executant, pe cheltuiala sa, în termen de 90 de zile de la comunicarea admiterii recepţiei. ”În cazul în care executantul nu rezolvă remedierea lipsurilor constatate, după somarea acestuia, Consiliul Judeţean Maramureş va putea executa aceste lucrări pe cheltuiala şi riscul executantului, alocând în acest scop resursele necesare din bugetul propriu şi să pretindă plata prejudiciului produs”.

Ultimul proiect propus şi votat de aleşii judeţeni este cel privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie ”Reabilitare DJ187, Leordina (DN18) – Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte”, faza SF. Obiectivul de investiţie este eligibil pentru finanţare din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Valoarea totală a investiţiei este de 53.855.829 lei fără TVA, iar sectorul de drum propus pentru reabilitare are o lungime totală de 20,139 km.


Preluare: informatia-zilei.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și