Dornici să descopere cele mai frumoase zone din Maramureş, tinerii şi-au luat bicicletele şi au plecat într-un tur inedit.

Marius Guleş, organizator: Avem 4 zile de stat prin Maramureş, vrem să vizităm cam tot ce putem cuprinde în cele 4 zile. Sper să iasă o excursie frumoasă şi să vedem Maramureşul în esenţa lui, să fie o experienţă plăcută.

Iniţiativa aparţine unei asociaţii de biciclişti din Oradea, însă la eveniment au participat şi ciclişti din Timişoara şi chiar Slovacia.

Andreea - biciclistă din Slovacia: Iniţiativa mi se pare o chestie fantastică şi mă bucur că am ocazia să pedalez în România, primul meu tur cu bicicleta în România. Iubesc ciclismul din toate punctele de vedere, mi se se pare foare eliberator şi elimină foarte mult stres şi de aceea îl practic şi în timpul săptămânii şi după muncă.

Remus - biciclist din Oradea: Mi-a plăcut foarte mult iniţiativa pentru că nu venim cu maşina, pur şi simplu facem în pas de bicicletă acest tur, vom vizita anumite obiective turistice şi mi-a plăcut foarte mult această iniţiativă.

Cristina - biciclistă: Am vrut să facem un concediu de 2-3 zile fără copii şi ne-am gândit să fie ceva diferit faţă de alţi ani. Am venit să cunoaştem oameni noi, să vedem cum e organizat aşa pe multe biciclete, că am fost numai în 2-3, să cunoaştem, să vedem zona.

Traseul turului pe bicicletă a fost de 52 de kilometri, între Baia Mare şi Ocna Șugatag.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și