Turneul a avut ca scop ajutorarea a două familii din Petrova aflate în dificultate. Evenimentul caritabil a fost precedat de acordarea Titlului de Cetățean de Onoare-post mortem-al comunei Petrova lui Ioan Mihalca. Titlul a fost înmânat familiei de către Ion Petrovai, primarul comunei Petrova. Ioan Mihalca a desfășurat o prodigioasă activitate în cadrul zootehniei din Maramureș, aducându-și o importantă contribuție la dezvoltarea acestui domeniu. A avut loc și un serviciu religios la biserica ortodoxă din localitate.

„Ne bucurăm că am reușit să organizăm această primă ediție a turneului caritabil de fotbal, care poartă numele regretatului Ioan Mihalca. Urmează să continuăm acest turneu cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Petrova, pentru a putea să îi ajutăm pe cei aflați în dificultate. Dăruind devenim mai bogați sufletește. Dăruind din suflet pentru lumină, dreptate și adevăr. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături”, a spus av. Toader Șuștic, organizator al evenimentului.

Articol semnat de Liviu Șiman.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și